25 iun. 2009

ECO OBIECTIV (II)

Emis de Reflectorul de VASLUI

Articol de MIHAI TUFA

Frontul Salvării Naturii (doar întâmplarea face ca iniţialele să fie FSN!) - organizaţie instituită ad-hoc în comandamentul redacţiei ziarului Obiectiv - declară război gunoaielor din şesul râului Vaslui şi nesimţirii care a pus stăpânire pe minţile oamenilor, dar, sperăm noi, nu şi pe sufletul lor.


Reuniunea forţelor “armate” dotate cu mănuşi şi saci de gunoi va avea loc sâmbătă, ora 10, la iarmarocul dinspre Gura Bustei, dar şi în faţa primăriei din Vaslui, cu o jumătate de oră mai devreme, pentru cei care vor să se plimbe până pe front cu microbuzul pe care edilii îl pun la dispoziţie ca să ni se alăture aşa cum se alăturau armatei Moldovei medievale răzeşii lui Ştefan cel Mare. Aşadar, trupele se vor deplasa pe front fie individual, fie în mod organizat, cu microbuzul pus la dispoziţie de latura paramilitară a Primăriei Vaslui de luptă împotriva lui Gunoi. Aliaţii noştri de la Goscom ne vor ajuta în problemele de tactică şi logistică cu saci în care vom închide toţi prizonierii de război.
Acţiunile noastre şi cea mai fierbinte declaraţie de război vin ca urmare a încăpăţânării cu care mizeria lansează provocări la adresa bunului simţ ecologic. Considerăm de fapt că războiul a fost început de subspecii ale omului, inferioare nouă. Ei bine, dotaţi cu gândire ecologică, dar şi cu ustensile de luptă de ultimă generaţie, noi vom pune capăt războiului şi vom curma existenţa duşmanului acolo unde acesta nu îşi are locul. Este un moment crucial pentru supravieţuirea naturii din zona respectivă, dar şi din alte areale ocupate în mod brutal şi în total dezacord cu diplomaţia ecologică de către Gunoi. Oficialii din tabăra adversă ignoră însă ameninţarea noastră - chiar ieri au putut fi localizaţi bipezi care complotau cu inamicul. De aceea dăm asigurări că vom duce un război fără tratative. Finalul bătăliei de sâmbătă nu poate fi decât unul singur! Împreună vom învinge! Semnează: Ziarul Obiectiv, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, Total TV, Direcţia Silvică, Primăria Vaslui, Goscom, Clarinplast, Biblioteca Judeţeană, Asociaţia “Emil Racoviţă 2000” Vaslui, Serviciul de Gospodărire a Apelor, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Banca Transilvania, BRD, BCR-S, dar şi forţele proaspete ale FSN-ului ecologic - Asociaţia Ecovas şi cei care semnează pe blogurile gunoiersocial.blogspot.com (trebuie să remarcaţi frumoasa potrivire între numele blogului şi scopul acţiunii), reflectorul.blogspot.com şi vasluianul.com.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu